10 idei ce ajuta gasirea echilibrului dintre job si viata personala

septembrie 15, 2021 0 Comments

Echilibrul dintre munca si viata personala este extrem de important pentru angajati si are efecte directe asupra capacitatii afacerii tale de a-si atinge obiectivele si de a prospera. Angajatii care au parte de echilibru in viata lor sunt mult mai motivati si mai relaxati la serviciu, ceea ce creste productivitatea si scade numarul de conflicte intre colegi sau intre angajati si management. In plus, companiile care sunt recunoscute pentru ca incurajeaza echilibrul viata personala – viata profesionala sunt mult mai atragatoare pentru candidati si vor atrage un numar mare de talente. Companiile care pun pret pe echilibrul acesta au si rate de retentie mult mai bune, deci si costuri mai mici cu recrutarea, sau pregatirea de noi angajati. Te invitam sa descoperi avantajele si efectele pe care le vei simti la nivel de companie daca incurajezi echilibrul dintre munca si viata privata, dar si ce actiuni concrete poti lua – speram ca vei gasi inspiratia in cele 10 propuneri din lista noastra.

Avantajele de a avea in companie angajati care au o viata echilibrata

Echilibrul dintre viata personala si cea profesionala nu are efecte pozitive doar asupra timpului liber, sanatatii, starii de spirit a angajatilor. Armonia pe care o resimt angajatii se va observa in rezultate si performante imbunatatite la locul de munca:

  • Productivitatea creste
  • Concediile medicale sunt tot mai rare si absenteismul scade
  • Oamenii sunt mai fericiti, mai putin stresati
  • Angajatii se simt apreciati si se bucura sa aiba un angajator care intelege ca viata personala / de familie este importanta
  • Sanatatea mentala si starea de bine sunt imbunatatite
  • Angajatii sunt mai implicati, mai motivati si mai loiali

Efectele pozitive resimtite la nivel de companie

Incurajarea echilibrului dintre viata personala si profesionala a angajatilor va aduce imbunatatiri pe care le vei observa atat la nivel de resursa umana, cat si in rezultatele si celelalte planuri ale companiei:

  • Cresterea productivitatii genereaza cresterea competitivitatii
  • Moralul angajatilor este crescut
  • Creste calitatea la nivel de customer service
  • Flexibilitatea pe care o dovedesti este apreciata de angajati si este atractiva pentru angajati
  • Ai o echipa unita cu care poti trece peste provocarile si perioadele mai aglomerate ale afacerii
  • Sansele ca angajatii sa plece scad, asftfel costurile cu recrutarea sunt reduse
  • Atitudinea si atmosfera la locul de munca sunt imbunatatite

Asadar, ia in calcul alternativele pe care le ai si alege-le pe cele mai potrivite companiei tale, gandindu-te la toti factorii care iti pot influenta decizia: organigrama, buget, specificul diferitelor joburi etc.

1. Flexibilitatea programului de lucru

Prin natura activitatii, pentru unele companii, sa ofere program flexibil este imposibil. Munca de acasa nu se aplica, lucratul dupa propriul program nici atat. Deci, ce mai poate fi de facut? Chiar si cu un program rigid, tot poti sa permiti angajatilor sa lipseasca in situatii ca programarea la medic sau sa accepti faptul ca trebuie sa ramana acasa cu copilul bolnav, oferind posibilitatea sa recupereze in alta zi sau in weekend, asftfel incat sa va puteti respecta termenele limita.

2. Mentinerea unei bune planificari a sarcinilor

Cu cat programul de la serviciu e mai clar, cu atat angajatii simt un nivel de anxietate mai scazut. Prioritatile se mai schimba, insa incearca sa pastrezi o organizare clara, transparenta, care sa ofere echilibru mental angajatilor. Stresul creste atunci cand angajatii nu stiu la ce sa se astepte pentru ziua de maine ori pentru saptamana de lucru ce-i asteapta.

3. Incurajarea pauzelor scurte de-a lungul zilei

De-a lungul zilei, pentru a lucra la capacitate maxima, angajatii au nevoie de scurte pauze, de cateva minute in care sa-si goleasca mintea, sa dea un restart nivelului de energie. Gandeste-te la angajatii care stau ore in sir la birou si in fata monitoarelor. In lipsa pauzelor regulate, cu timpul apar problemele de vedere, oboseala, problemele de spate. Epuizarea si problemele de sanatate scad productivitatea pe termen lung, asa ca incurajeaza angajatii sa ia pauze cu un joc de echipa ce se poate desfasura intr-un timp scurt, cu zone de relaxare indoor sau un balcon pe care sa se poata destinde.

4. Acces la sali de sport

Sportul si miscarea de intensitate scazuta si medie sunt remediul perfect pentru a reduce stresul si a recapata energia necesara pentru a merge inainte cu optimism. Angajatii care au grija de corpul si sanatatea lor prin alimentatie si miscare sunt mai productivi. Unele companii construiesc chiar sali de sport la sediu, insa daca acest lucru e imposibil, exista alternative prin care poti oferi libertate mai mare angajatilor: prin abonamentele de sport platite de companie.

5. Organizarea de evenimente dedicate angajatilor

Una dintre cele mai bune metode de a creste moralul angajatilor din companie este organizarea de evenimente in echipa in cadrul carora se pot purta orice fel de subiecte si se pot desfasura orice tip de activitati, mai putin cele ce tin de serviciu. Aici, optiunile sunt nelimitate: de la iesiri pentru a lua masa in oras, la iesiri in natura, iesiri cu familia, team-building-uri distractive, actiuni de voluntariat. Organizeaza-le cu regularitate si vei vedea efectul pozitiv asupra atmosferei la locul de munca si ca relatiile dintre colegi si management sunt mult mai puternice.

6. Incurajarea concediilor si vacantelor

Probabil ai observat ca unii angajati raman cu foarte multe zile de concediu la sfarsit de an sau poate iti spun ca n-au mai fost de ani de zile intr-o vacanta pe perioada concediului. In acelasi timp, ai observat si ca angajatii sunt mult mai relaxati si mai productivi dupa ce se intorc din vacanta. Asadar, o modalitate prin care poti incuraja concediile si vacantele este sa le acoperi o parte din costuri prin carduri de vacanta sau vouchere de vacanta – beneficii care maresc puterea de cumparare si redau bucuria de a crea noi amintiri cu cei dragi.

7. Posibilitatea de a beneficia de zile libere neplatite

Viata e plina de intamplari – planificate si neprevazute, fericite si triste, de la care nu putem sa lipsim. Indiferent ca e vorba de urgente in familie, evenimente sau cursuri la care isi doreste mult sa participe, planuri neasteptate in programul angajatului, arata-ti suportul fata de nevoile sale si ofera-i posibilitatea de-si lua zile libere neplatite.

8. Acces la servicii de ingrijire a copilului

Cand ai copii, datoriile de parinte nu se opresc cat timp esti la munca. O atitudine pozitiva fata de viata de familie aduce beneficii atat pentru angajat, cat si pentru angajator. Ceea ce poti sa faci este sa suporti o parte din serviciile de ingrijire a copilului pentru a scadea stresul angajatilor care sunt parinti si a scadea absenteismul. In acest fel, te vei bucura in continuare de aptitudinile angajatului devenit de curand parinte si vei elimina costurile ce s-ar fi ivit odata cu nevoia de a angaja si pregati un om nou.

9. Crearea unei oaze de relaxare la birou

Oras aglomerat, birouri open space, hale cu zgomot asurzitor – unde sa mai gasesti o zona de liniste in toata aceasta nebunie? Ei bine, acolo unde o creezi tu – angajatorul. Indiferent de natura muncii, fiecare dintre noi ne dorim cateva momente de liniste, de armonie, in care sa ne deconectam pentru cateva clipe atunci cand simtim ca presiunea jobului este prea mare ori cand avem o zi mai proasta si ne simtim mai solicitati. Aranjeaza o incapare in care oamenii sa se poata retrage pe o capanea, incojurati de plante, de o lumina calda, ascultand o muzica linistitoare.

10. Incurajare prin puterea exemplului

Sansele sa accepti un sfat cresc atunci cand omul care ti-l ofera chiar practica lucrul pe care il promoveaza. Daca managerii au un program haotic si nu au grija la alimentatie, vor avea o credibilitatea scazuta in fata angajatilor care sunt incurajati sa isi gaseasca echilibrul. De asemenea, trebuie sa respecti echilibrul pe care angajatul incearca sa-l obtina, deci nu-i contacta in pauze, in timpul liber, in vacante decat daca este o urgenta. Dupa cum vezi, sa incurajezi echilibrul dintre viata personala si munca aduce beneficii pe termen lung. Cu cat esti mai atent la semnalele pe care angajatii le transmit si mai atent la nevoile pe care le exprima, cu atat vei putea sa reactionezi la timp evitand extenuarea, imbolnavirea, conflictele, demisia. Joci un rol important in eforturile lor de a obtine acest echilibru si contributia ta trebuie sa fie asumata.

Leave a Comment

Your email address will not be published.